Anchetatorii   au refăcut filmul crimei de lângă pădurea Snagov, unde un șofer de ridesharing a fost ucis cu sălbăticie de un tânăr de 21 de ani. Se pare că între cei doi izbucnise un conflict pe seama banilor, iar cursa nu fusese înregistrat în aplicație. Ulterior, individul a adus mașina victimei la 40 de kilometri distanță și a incendiat-o. Se bănuiește că ar fi fost sub influența drogurilor în momentul atacului.

Ce s-a întâmplat, de fapt, cu șoferul ucis de client

Se pare că individul avea numărul de telefon al lui Cătălin, șoferul de ride sharing. În acea seară de groază îl sunase să bată palma pentru o cursă în afara aplicației. Victima a venit din Ploiești. Suspectul aștepta în Bărcănești, iar de acolo avea să îl ducă spre Snagov la iubita lui, doar că pe drum tânărul de 21 de ani s-ar fi certat cu fata și i-ar fi cerut șoferului să schimbe traseul și să-l

ducă spre Capitală pe aceeași sumă de bani.

Citește și: VIDEO Un băiețel de cinci ani a scăpat miraculos de la moarte. Micuțul a căzut într-o groapă

Cătălin a refuzat și la intrarea în localitatea Siliștea Snagovului a tras pe dreapta. Între cei doi ar fi izbucnit un conflict violent care s-a lăsat cu moarte de om. „Autorul ar fi aplicat mai multe lovituri victimei cu un cuțit pe care îl avea asupra sa provocând decesul acesteia, a sustras ulterior mai multe bunuri de la

victimă și a ascuns cadavru într-o zonă cu vegetație.” Individul s-a urcat apoi la volanul mașinii, deși nu avea permis de conducere. A plecat până în Ciolpani, acolo și a sunat niște prieteni să vină să îl ducă în București la o casă de amanet.

Acolo au găsit anchetatorii verigheta de aur și telefonul victimei. S-a întors în Ciolpani, iar de aici a plecat cu mașina lui Cătălin spre localitatea Brazi.

Pe drum a cumpărat benzină, iar la destinație a incendiat autoturismul.

Anchetatorii au refăcut filmul crimei

Ulterior, s-a dus acasă la iubita lui și s-a culcat de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Tatăl fetei spune că n-ar fi crezut că îi va fi dat să audă o astfel de veste terifiantă. Când au găsit mașina făcută scrum, anchetatorii și-au dat seama ce s-a întâmplat, au aflat firma care deținea autoturismul, iar apoi identitatea victimei și traseul.

Citește și: VIDEO Un bebeluș blocat în mașină a așteptat o oră, pentru că părinții nu au vrut să creeze daune autoturismului

Astfel au ajuns la cadavru și la individul suspect de asasinat. Anchetatorii i-au prelevat și probe de sânge să vadă dacă a consumat droguri în acea seară.Cei care îl cunosc de mic spun că se așteptau să facă ceva rău la un moment dat.

Acasă la victimă e jale, Cătălin a lăsat în urmă numai lacrimi și durere. Colegii victimei sunt revoltați se plâng că se lovesc de tot felul de clienți agresivi, mai ales noaptea.

Tânărul de 21 și-a recunoscut oribila faptă, iar judecătorii au decis în această după amiază să-l aresteze preventiv. Este acuzat de omor calificat, tâlhărie, distrugere și conducere fără permis.