Vorbim despre Erik și Lyle Menendez, care au fost condamnați sub acuzația că în anii 90 și-au împușcat părinții în semn de răzbunare. Frații fuseseră violați de tată cu acordul mamei toată copilăria.

Frații Menendez ar putea ieși din închisoare

Acum milioane de americani, dar și rudele cer procurorilor eliberarea bărbaților după apariția unui documentar impresionant cu întreaga poveste.

Așa începea în anii 90 cel mai mediatizat caz din America. Frații Erik și Lyle Menendez dezvăluiau în lacrimi că au fost abuzați sexual de ambii părinți, milionari celebri cu o viață aparent perfectă, din cauza abuzurilor repetate cei doi fii au decis să-și omoare tatăl și mama.

Citește și: VIDEO Se încaieră primarul pe planșeul Unirii. Conflictul dintre cei doi edil s-a soldat și cu răniți

După ce te prim proces anulat și un al doilea judecat pe repede înainte, frații Menendez au fost condamnați la închisoare pe viață. Acum, la aproape 30 de ani distanță, un documentar impresionant a reaprins interesul publicului pentru acest caz.

Milioane de americani cer eliberarea lor

Vedete și oameni simpli din toată lumea, dar și rudele ucigașilor cer eliberarea lor din pușcărie.

Întreaga familie a celor doi frații a subliniat că în anii 90, oamenii nu înțelegeau depresia, abuzul și nici nu concepeau ca un tată, mai ales milionar de succes să-și violeze copiii.

Citește și: VIDEO Dovleacul este vedeta sezonului. În localuri se găsesc tot felul de preparate care conțin dovleac

Avocații fraților au depus anul trecut noi dovezi, care susțin ei, dovedesc abuzurile sexuale, inclusiv o scrisoare scrise de Erik unui văr.

Acum, procuratura din Los Angeles reanalizează cazul. O audiere E programată pentru data de 29 noiembrie