Karmen Minune a mărturisit că face tot posibilul să se ocupe de casă și de fiica ei. Ea consideră că totul se întâmplă cu ajutorul lui Dumnezeu și oricât ar încerca să își facă planuri, totul se întâmplă așa cum trebuie. 

Citește și: Karmen Minune, despre prezența fostului soț în viața fiicei lor. Cum își împart cei doi timpul, după divorț: „Ne-am iubit enorm și...”

„Da, merg. Munca îmi face bine. Prefer să nu mai analizez atât de mult lucrurile și să mă ocup de casă, de Sofi, de mine, de studio și tot ce mai am de făcut. Pentru că, oricât ne-am stresa noi și oricâte planuri ne-am face, Dumnezeu le așază pe toate”, a mărturisit Karmen Minune, conform VIVA.

Karmen Minune se focusează pe propria persoană 

Atunci când vine vorba despre o nouă relație, Karmen Minune se axează pe alte lucruri în momentul acesta. Nu există niciun bărbat în viața vedetei acum, iar în momentul acesta consideră că cel mai important este să se focuseze pe ea. 

Citește și: Karmen Minune și Bogdan Căplescu au decis să divorțeze. Cum a reacționat familia artistei: „Cu siguranță nu e momentul potrivit”

„E prea devreme să vorbim despre asta. Viața mea este deja prea plină cu de toate ca să am timp pentru așa ceva. Atenția mea acum este orientată către Sofi și muzică, le mulțumesc din suflet tuturor celor care mă susțin și îmi apreciază munca, este cea mai mare bucurie pentru un artist să îl iubească lumea. Sunt foarte fericită pentru asta. Momentan sunt foarte bine singură, nu pot să mă gândesc la un viitor partener.

Și da, mă simt mai puternică, pentru că mi-am demonstrat că pot și singură”, a mai mărturisit artista. 

Karmen Minune a mărturisit că, fiind obișnuită să fie criticată încă din copilărie, a învățat să nu mai dea explicații despre alegerile sale personale. Ea îndeamnă femeile să depună toate eforturile pentru a salva o relație și a reaprinde iubirea, deoarece consideră că femeile au un rol esențial în acest proces.

Totodată, subliniază că doar cel care trăiește o experiență poate înțelege pe deplin situația și că asumarea deciziilor vine odată cu maturitatea.