În primul rând, se exclude varianta „ETO” (Alternativa europeană a NATO), prin care se excludeau Statele Unite ale Americii. Președinta Comisiei Europene a anunțat că puterea Europei va veni din interoperabilitatea forțelor armate din fiecare stat european, care vor fi nevoite să funcționeze ca unul de acum înainte. De asemenea, vorbim și despre înarmarea Europei în următorii patru ani, în valoare de 800 de miliarde de euro, așa cum a anunțat Ursula von der Leyen în planul de rearmare.
În acest context, a fost trimisă o scrisoare către liderii europeni înainte de Consiliul extraordinar, prin care aceasta le explică cele cinci componente ale planului. În primul rând, vorbim despre adăugarea unui surplus de 1,5% din PIB pentru bugetul armatei din fiecare țară europeană.
De asemenea, când vorbim despre trupele americane din țara noastră, momentan nu există niciun indiciu că vor fi retrase în curând.
Donald Trump nu a făcut nicio declarație în acest sens. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în viitor.