Deși nu s-a votat nicio lege importantă, aleșii au analizat intens un caz ce implică un rucsac și un senator aflat în centrul unui scandal. Senatorul Paul Gheorghe, ales pe listele SOS și neafiliat, este suspectat că ar fi plecat dintr-un hotel cu un rucsac care nu îi aparținea. În interiorul acestuia se aflau 1500 de lei și o tabletă. Polițiștii din Piatra Neamț au declarat că senatorul a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce părăsea hotelul cu bunul respectiv, iar ulterior rucsacul a fost găsit în portbagajul mașinii sale.

Citește și: VIDEO Marele Muzeu Egiptean, asaltat de vizitatori. Peste 20.000 de persoane zilnic la doar două săptămâni de la deschidere

Pentru că beneficiază de imunitate parlamentară, dosarul ar putea fi transferat de la Parchetul din Neamț la Parchetul General, în funcție de concluziile anchetei.

De la tribuna Senatului, senatorul Paul Gheorghe a negat orice vină, susținând că a fost o „simplă confuzie” și că nu și-a însușit un bun care nu îi aparține. El a explicat că a încercat să ajute un coleg cu probleme locomotorii și a cerut să fie clarificat acest aspect.

În timpul dezbaterii, senatorul a fost întrerupt și i s-a tăiat microfonul, însă a insistat și a primit din nou dreptul de a vorbi.

În apărarea sa a sărit un alt senator, care a mărturisit că și el a crezut inițial că rucsacul respectiv îi aparține.

Discuțiile au fost atât de aprinse încât mai mulți parlamentari și-au pierdut dreptul de a vorbi după ce au depășit timpul alocat. Senatorul Paul Gheorghe a criticat dur opoziția, în special membrii USR, îndemnându-i să se concentreze pe problemele reale ale țării, cum ar fi gestionarea pandemiei.