O viitură puternică, asemănătoare cu o furtună violentă, a lovit Insula Crapilor din județul Argeș, provocând pagube uriașe unei afaceri locale. Investiția, estimată la peste 250.000 de euro, a fost practic înghițită de ape, iar proprietarul susține că vinovat pentru dezastru este un baraj din zonă care nu a permis scurgerea normală a apei.

Citește și: VIDEO Insula Crapilor, distrusă de o viitură suspectă. Investiția de peste 250 000 de euro s-a făcut praf

Imaginile filmate cu drona surprind amploarea dezastrului: zeci de hectare de teren, fermele de animale și crescătoriile piscicole au fost inundate în doar câteva ore. Apa a depășit în unele locuri chiar și doi metri, distrugând complet infrastructura și bunurile afacerii. Proprietarul povestește că, în ultimii cinci ani, Argeșul nu a ieșit din matcă, iar ploile torențiale nu au provocat astfel de inundații.

De această dată, însă, apa a venit în cantități mult mai mari, deși precipitațiile au fost mai reduse.

Barajul Zăvoiul Orbului, principala cauză?

În apropierea Insulei Crapilor se află barajul Zăvoiul Orbului, situat în zona lacului de acumulare. Proprietarul susține că o creștere bruscă a debitului apei, fie ca urmare a golirii lacului Vidraru, fie din cauza ploilor torențiale, a dus la inundații. Mai mult, barajul nu ar permite scurgerea normală a apei, fiind parțial închis, ceea ce a agravat situația.

„Aia de acolo e închisă, jumătate. Astea nu sunt deschise la debit maxim. De cum să nu vină Argeșul peste noi, frate?”, a declarat proprietarul.

Pagubele sunt colosale: pește în valoare de 70.000 de euro, două bălți de pescuit (una de 12,5 hectare și alta de 4 hectare), căbănuțe, animale, utilaje, pompe și alte echipamente au fost distruse. Proprietarul subliniază că este vorba despre cinci ani de muncă care s-au dus „pe apa Argeșului”.

Contactată în legătură cu viitura suspectă de la Insula Crapilor, ministra Mediului a declarat că va solicita informații suplimentare, precizând că nu este la curent cu detaliile situației.