În ultima ediție din „În Oglindă”, Stelian Ogică și-a deschis sufletul și a vorbit despre un moment foarte fericit din viața lui, care ulterior i-a cauzat probleme la care nici nu s-ar fi gândit. Întrebat de câștigul său la loto, acesta a răspuns:
Stelian Ogică: „Am câștigat, și nu numai o dată. Am câștigat de mai multe ori, atât personal, ce înseamnă personal? Am jucat eu singur un bilet și am câștigat, dar am avut și situații și momente ale vieții în care am jucat bilete comune. Dacă vă aduceți aminte, am jucat acum vreo 17 ani un bilet comun care a costat vreo 7 miliarde pe vremea respectivă, adică vreo 170.000
E doar o nebunie că ai câștigat categoria întâi. Dar punând mai puține, noi am pus 24, adică o jumătate de bilet, vă dați seama că aria de acoperire a fost mult mai mare. Asta nu înseamnă că a fost sigur.
N-am câștigat decât un singur număr, iar în același timp, la aceeași extragere, s-a câștigat: un tip din Călărași, din câte știu eu, 14 milioane de euro, 12 sau 14, cu șase numere și cu câțiva lei.”
Mihai Ghiță: „Vă pot întreba sincer de ce vă doreați să câștigați la loterie? Să vă schimbați viața? Era o ambiție personală?”
Stelian Ogică: „Când am început să joc la loterie eram tânăr, sau chiar foarte tânăr. Ca orice tânăr… asta nu… să știți că niciodată n-am jucat. În afară de biletul ăsta comun, care a costat foarte mult, pe care nu l-am plătit eu.
Motivul pentru care Stelian Ogică a fost la închisoare
Se pare că acest câștig nu a fost total benefic, deoarece Stelian Ogică a trecut prin cele mai dificile clipe din viață, când a fost nevoit să stea în spatele gratiilor.
Mihai Ghiță: „ Ca să concluzionăm pentru oamenii de acasă. De ce ați făcut pușcărie?
Stelian Ogică: „ De ce am făcut pușcărie? Pentru că trebuiau să se justifice. Ei, în momentul ăsta, ce fac? Mă arestează pe mine. Bine, mă arestează, îl cheamă pe SPP-ist și îi spune: „Dacă dau drumul la anchetă, vei fi găsit de tâlhărie.” Îmi e foarte logic: iei un milion de dolari, iar tu te duci 15 ani la pușcărie pentru tâlhărie.
Și atunci el acceptă un compromis: să intre în jocul lor. Mă arestează pe mine, îmi dă mandat pe șase luni, mă țin așa șase luni, după aceea vin și dau banii.
Banii se blochează. Loteria are un paragraf într-un regulament unde spune așa: orice persoană sau două sau mai multe persoane, dacă revendică același premiu, din orice motiv, se blochează banii. Așa se întâmplase și la mine.
Noi trebuia să ne judecăm pe bani. Ei dau banii fără hotărâre judecătorească, fără anchetă, fără să încheie ancheta, fără nimic, și îi dau banii lui ăsta. O să mergem la perioada de închisoare, pe care dumneavoastră o descrieți ca fiind una foarte grea. Da, mi-a fost greu. Mi-a fost foarte, foarte, foarte greu. Pentru că mă judecau judecători despre care eu am filmulețe și filme și poze și nunți și petreceri făcute împreună.”