Dan Petrescu (58 de ani) s-a retras o perioadă din fotbal din cauza unor probleme complicate de sănătate. Fostul tehnician al echipei CFR Cluj a traversat o perioadă de recuperare după problemele medicale care l-au ținut departe de fotbal o vreme, însă în prezent apropiațîi săi susțîn că evoluția lui este una foarte bună și ar putea să revină în curând la antrenamente.
Noi informații despre Dan Petrescu, după problemele de sănătate. Când va putea reveni la activitatea lui profesională
Invitat în cadrul emisiunii "Profețiile lui Mitică", Dumitru Dragomir (79 de ani), a mărturisit că s-a întâlnit recent cu Dan Petrescu și este convins că acesta poate reveni pe banca tehnică cât mai curând, deoarece starea lui de sănătate este una din ce în ce mai bună.
Citește și: Dan Petrescu, operat de urgență! ”Au apărut niște complicații!” Cum se simte acesta în prezent
„Pentru performanță, la CFR Cluj e unul singur: Dan Petrescu. Eu zic că poate. Într-o lună de zile… M-am întâlnit cu el, s-a îngrășat nene. Iar când ai ce a avut el și te îngrași… Știu de la Mircea Sandu. Înseamnă că trăiești, ai scăpat. Sau te duci… Care 10 ani? La Mircea Sandu sunt 18 ani. Și câte căderi a avut. Ăsta e de admirat. A fost căzut, era în groapă.
Nu știau cum să-l dea afară, i-au spus că-l bagă la pușcărie dacă nu pleacă. După ce a plecat i-au făcut dosare penale fără să aibă nicio vină. Era bolnav dinainte, dar a făcut alte metastaze.
A luptat cu boală, am fost la el la spital a două zi după operație când umblă cu pungă aia după el. N-am crezut că mai scapă și uite vorbesc cu el la telefon și e very strong.
Îi merge bine, cu toate că a trecut și el de 72 de ani. Sigur că țîn legătura cu el, cu Bella Kassai”, a declarat Dumitru Dragomir, potrivit fanatik.ro
Mihai Stoica si Bogdan Mara au transmis vești la fel de bune despre Dan Petrescu
De asemenea, Mihai Stoica a anunțat și el vești la fel de încurajatoare despre Dan Petrescu.
„Am vorbit, chiar foarte mult, și din voce e foarte bine. (n.r. – Am înțeles că de vreo lună e la Bologna, face un tratament) Noi am vorbit alte chestii. Dan Petrescu se joacă cu bolile, cum s-a jucat și Mircea Sandu. Oamenii puternici înving. Mircea Sandu a râs de boală aia al cărui nume nici nu trebuie pronunțat. A râs”, a spus Stoica, potrivit fanatik.ro
Bogdan Mara, unul dintre apropiații lui Dan Petrescu, s-a arătat la fel de optimist și convins că fostul intenațional va reveni în fotbal și crede că acest lucru se va întâmplă cât mai repede.
Citește și: FCSB are 6 jucători în topul celor mai bine cotați fotbaliști din Superliga
„Suntem apropiați. E nașul meu, un om pe care îl voi respectă și iubi toată viața mea. E bine, Doamne ajută. Îi doresc multă sănătate în primul rând să revină la nivelul care a fost. Într-adevăr, a fost o perioadă foarte dificilă pentru el, dar e un om puternic, prea puternic și nu o să-l doboare nimic și va reveni și mai puternic. Sunt convins! Eu cred că va mai antrena, asta e viața lui. Știți bine cu toțîi că el mănâncă fotbal pe pâine. Viața lui este fotbalul și cât de curând… va fi 100%, va începe din nou să antreneze și o va face bine în continuare. Asta e bine, cât de curând va fi 100%. Îl iubesc din tot sufletul meu și îi doresc cât mai multă sănătate să îl vedem mai repede pe teren”, a declarat Bogdan Mara, conform fanatik.ro