Tragica veste despre dispariția maestrului Dorin Cuibariu a picat ca un trăsnet peste întreaga comunitate artistică din zona Banatului și peste cei care l-au cunoscut sau au colaborat cu regretatul instrumentist. Printre primii care și-au exprimat suferința a fost Liliana Laichici, managera culturii timișene, care i-a adus un omagiu copleșitor celui care i-a fost coleg și prieten de drum.
„Tocmai am aflat că suntem și mai săraci… Dumnezeu să te odihnească, Nea Dorine! Îți mulțumesc pentru că ne-ai bucurat inimile atâția ani cu muzică ta!”,
S-a stins din viață renumitul clarinetist Dorin Cuibariu
Dorin Cuibariu, unul dintre cei mai apreciați instrumentiști ai Banatului și un artist al muzicii tradiționale românești, s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani, și a lăsat în urmă o carieră de peste șase decenii, dedicată muzicii și formării noilor generații de instrumentiști.
Familia și apropiații au pus la punct detaliile funeraliilor și și-iau luat rămas bun de la cel care a fost Dorin Cuibariu într-o zi de mare sărbătoare creștină. Priveghiul a fost organizat la Cimitirul din Chișoda, iar slujba de înmormântare a avut loc astăzi, 24 iunie, chiar de Ziua de Sânziene.
Dorin Cuibariu, evoluție spectaculoasă pe plan profesional
Potrivit cancan.ro, povestea vieții lui Dorin Cuibariu este una de film. Acesta s-a născut pe 30 martie 1946, în comună Sânmihaiu Român. Artistul a demonstrat o sclipire genială încă din primii ani. „Copilul minune” din satul Unip a pus mâna pe fluier și a învățat singur tainele suflului, fără nicio școală, doar din pasiune și mult talent.
Citește și: Lacrimi și tristețe în lumea muzicii populare românești! Cântăreața Gabriela Tănase s-a stins din viață
Ascensiunea a fost uluitoare: de pe ulițele satului, a ajuns rapid pe marile scene ale ansamblurilor „Doina Timișului” și „Banatul”. Totuși, apogeul carierei sale a fost strâns legat de colaborarea legendară cu Gheorghe Zamfir. Viața maestrului a fost marcată de suferințe greu de dus de orice om.