După ce a organizat unul dintre cele mai frumoase majorate pentru fiul ei, Laurențiu Reghecampf Jr., Anamaria Prodan a fost nevoită să se ocupe de o problemă de sănătate. Impresara și-a făcut laparoscopie exploratorie pentru hernia ombilicală

Anamaria Prodan a suferit recent o intervenție chirurgicală de urgență la Spitalul Floreasca

Celebra impresară Anamaria Prodan a descoperit această problemă de sănătate la o clinică privată din Turcia, însă a decis să se opereze la Spitalul Floreasca din București.

Intervenția chirurgicală a decurs foarte bine, astfel că vedetă a venit cu vești bune pentru fanii ei.

La scurtă vreme de la încheierea operației, Anamaria Prodan a făcut câteva declarații și a mărturisit că se simte foarte bine și este mulțumită de modul în care a decurs întreagă procedura medicală. Vedeta a suferit intervenția chirurgicală în urmă cu două zile, iar acum trece printr-o perioada de recuperare, care decurge foarte bine.

”M-am operat acum două zile, sunt foarte bine. M-a convins, să spun așa, domnul doctor Alfred de la Spitalul de Urgență Floreasca. Totul a ieșit perfect, sunt nou-nouță!”, a declarat Anamaria Prodan, pentru Spynews.ro

Pe de altă parte, medicul Alfred Najm a vorbit despre Anamaria Prodan. Acesta a spus că i-a descoperit diagnosticul de hernie ombilicală și a decis să o opereze de urgență pe vedetă, pentru a interveni în timp util.

Medicul a precizat că rezultatelele de după operație sunt foarte bune.

”Am examinat-o pe doamna Prodan în urmă cu două zile. Am văzut analizele, le-am repetat și pe baza lor și a examenului clinic am stabilit diagnosticul de hernie ombilicală încarcerată pentru care am pus indicația operatorie în urgență. Doamna Prodan a avut încredere în mine și a fost de acord cu operația.

Am realizat cură chirurgicală a herniei pe cale laparoscopică. Evoluția postoperatorie a fost favorabilă”, a declarat dr. asistent universitar, Alfred Najm, pentru Spynews.ro