Cea mai grea zi pentru rudele, prietenii, colegii și fanii actorului Serhat Kılıç. Aceștia s-au adunat în număr mare pe 8 septembrie la căpătâiul regretatului actor pentru a-și lua rămas bun și pentru a-l cunduce pe ultimul drum. Tatăl actorului a fost copleșit de durere și a reușit cu greu să își adune forțele pentru a-și conduce fiul pe ultimul drum.
Serhat Kılıç a fost condus pe ultimul drum! Momente dureroase la înmormântarea actorului turc
Actorul Serhat Kılıç, în vârstă de 51 de ani, a fost găsit fără suflare în propria casă. Potrivit presei din Turcia, tragedia a avut loc în cartierul Nurtepe din Istanbul. Sâmbătă, 5 septembrie, Serhat Kılıç a fost găsit decedat pe canapeaua din sufragerie de către prietena sa, care a bănuit că ceva nu este în regulă cu el și a mers la reședința în care acesta locuia.
Pe 8 septembrie, Serhat Kılıç a fost condus pe ultimul drum de către familie, prieteni și foșți colegi. Conform dorinței sale, Kılıç a fost înmormântat în Ankara. Dispariția subită a actorului, care i-a cufundat pe cei dragi în doliu și durere fără margini, numeroase personalități din lumea teatrului și cinematografiei au transmis mesaje de condoleanțe.
Tristețe fără margini la înmormântarea lui Serhat Kılıç. Tatăl actorului, copleșit de durere
De departe, cel mai afectat de dispariția lui Serhat Kılıç a fost tatăl lui, care a trecut prin clipe extrem de dificile la căpătâiul fiului său și care a găsit cu greu forță să reziste la ceremonie.
Pe de altă parte, foștii săi colegi, dar și prietenii apropiați au fost doborâți de tristețe, stapanindu-și cu greu lacrimile.„Îmi este foarte greu să vorbesc acum. Îmi este prieten de 30 de ani. L-am cunoscut pe Serhat în departamentul de teatru de la Universitatea Bilkent. A depus mult efort pentru mine, m-a îndrumat. Mi-a îmbunătățit dicția. A contribuit la actoria mea.