Filmările îl surprind pe celebrul rapper relaxat în haine de penitenciar, tastând aparent pe un smartphone, ceea ce ridică semne de întrebare privind respectarea regulilor stricte din închisoare.

Controverse în jurul lui Sean "Diddy" Combs: Acces la telefoane mobile și privilegii în închisoare

Deși este interzisă deținerea telefoanelor mobile în penitenciare, surse din interior susțin că Diddy are acces nu doar la un telefon mobil, pe care îl folosește pentru a sta pe rețelele sociale, ci și la o tabletă specială care îi permite să vizioneze filme și seriale.

Acest lucru contravine regulilor stricte ale sistemului penitenciar, iar posesia unui telefon mobil în închisoare constituie o infracțiune separată, care poate atrage o pedeapsă suplimentară de până la un an de închisoare.

Mai mult, foști deținuți au declarat că rapperul beneficiază de privilegii neobișnuite în penitenciar. Alți condamnați ar face diverse servicii pentru el, precum pregătirea patului, spălarea hainelor, gătitul sau curățenia în toaleta și dușul folosite de Combs.

Unii chiar i-ar oferi masaje în stil chinezesc. Pentru aceste servicii, rapperul ar plăti mii de dolari lunar.

Meniul lui Sean Combs pare să fie diferit față de cel obișnuit din închisoare. Alți prizonieri i-ar pregăti pe ascuns pizza, pui cu curry sau empanadas, iar foști deținuți susțin că ar fi avut acces și la băuturi alcoolice introduse ilegal în penitenciar. NBC a relatat, de asemenea, că rapperul ar fi consumat medicamente recreaționale împreună cu un grup restrâns de prizonieri.

Sean Combs, în vârstă de 56 de ani, execută o pedeapsă de 50 de luni de închisoare. În vara anului 2025, jurații l-au găsit vinovat pentru transportul unor persoane în scopul practicării prostituției, însă l-au achitat pentru acuzațiile mai grave de trafic sexual.