Tragedia a avut loc în cadrul Spitalului Orășenesc „Sf. Ierarh Nicolae” din Bicaz. Octav, un asistent medical în vârstă de 35 de ani, s-a stins din viață în timp ce se afla la serviciu. El a fost găsit într-o cameră a centrului de primiri urgențe.
Asistent medical de 35 de ani, găsit fără suflare la Spitalul Orășenesc din Bicaz
Colegii săi sunt profund marcați de dispariția neașteptată a tânărului, pe care îl descriu drept un tânăr asistent implicat și apreciat în breaslă.
Potrivit primelor informații furnizate de Poliția Neamț, în urma examinării incipiente, pe corpul acestuia nu au fost descoperite leziuni vizibile. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț. Medicii legiști urmează să efectueze necropsia, procedură necesară pentru stabilirea cauzei exacte a decesului.
„Polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat de 37 de ani cu privire la faptul că un bărbat de 35 de ani, angajat al Spitalului orășenesc Bicaz, ar fi fost găsit decedat într-o cameră a centrului de primire urgențe. Acesta nu prezența leziuni vizibile pe suprafața corpului, fiind transportat la Serviciul Medicină Legală Neamț, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului”, au transmis într-un comunicat, reprezentanții Poliției Neamț, potrivit bzi.ro
Cauza decesului urmează să fie stabilită cu exactitate de către medicii legiști
În prezent, circumstanțele în care s-a produs moartea tânărului asistent medical nu sunt pe deplin elucidate. Deși nu au fost observate leziuni vizibile pe trup nu este suficient pentru stabilirea cauzei decesului. Concluziile autopsiei vor putea oferi anchetatorilor informațiile necesare pentru a înțelege ce s-a întâmplat.
Polițiștii efectuează cercetări în acest caz, urmând că rezultatele medico-legale să fie analizate în cadrul anchetei.
Colegii săi au vorbit despre dedicarea și empatia de care acesta ar fi dat dovadă în relația cu pacienții și cu oamenii din jurul său. Moartea lui în timpul serviciului a amplificat durerea celor care l-au cunoscut: „Octav a plecat dintre noi mult prea devreme, în timp ce se află la datorie, lăsând în urmă o durere greu de exprimat în cuvinte”.