De la imaginile care ajungeau în redacții pe casete, uneori chiar cu trenul, până la informația care circulă astăzi cu viteza unui click, două decenii de televiziune au însemnat pentru Mihai Ghiță nu doar o carieră impresionantă, ci și lecții de viață, întâlniri importante și momente care i-au schimbat perspectiva asupra succesului și asupra propriei vieți.
Mihai Ghită, la “Invitatul de 12”, despre visul unui copil şi puterea de a-l transforma în realitate
Invitat în prima ediție a noului sezon al emisiunii „Invitatul de 12”, prezentată de Cosmin Cernat și difuzată simultan la Radio Impuls și Kanal D2, duminica, de la ora 12:00, Mihai Ghiță a vorbit cu emoţie despre visul unui copil, despre începuturile sale în media, precum și despre oamenii care i-au marcat parcursul profesional.
Povestea sa este cu atât mai puternică cu cât dorinţa de a ajunge în lumea televiziunii s-a născut într-o perioadă în care accesul la acest univers era pentru el foarte dificil.
„Știu că undeva, acolo, poate acasă, sunt sute de copii care cred că pentru ei nu există o șansă. Și pentru ei spun că, dacă sunt sinceri cu ei, își respectă drumul, au un target, orice este posibil. De exemplu, hai să îl luăm pe Mihai din Măldăeni, care avea, 14, 15 ani. Se uita la un televizor care nici măcar nu era al lui- se ducea în vecini să se uite la televizor- și deschidea un univers colorat...”, a spus cu emoție prezentatorul.
Adolescentul de atunci a crezut atât de mult în visul său încât a făcut tot ce a ținut de el pentru a pleca din satul bunicilor și pentru a descoperi cât mai multe despre lumea care îl fascina.
„ Ne-am pierdut răbdarea, ne-am pierdut atenția față de ceilalți...”
Ani mai târziu, visul avea să devină realitate, iar Mihai Ghiță a ajuns să trăiască din interior transformările spectaculoase prin care au trecut televiziunea și jurnalismul: de la casetele care ajungeau în redacții uneori chiar cu trenul, până la era informației transmise aproape instantaneu de oriunde din lume.
„Suntem o generație care a trebuit să treacă prin toate. Am început meseria asta cu un pager. Am apucat vremuri în care știrile veneau, de exemplu, din țară (…)cu trenul, cu caseta”, a rememorat Mihai Ghiță, adăugând că tehnologia din vremurile actuale vine cu numeroase avantaje, dar și cu lucruri pe care le-am pierdut.
„ Ne-am pierdut răbdarea, ne-am pierdut atenția față de ceilalți...” , a punctat acesta.
Privind în urmă, jurnalistul recunoaște că o parte din omul și profesionistul care este astăzi se regăsește în oamenii pe care i-a întâlnit de-a lungul acestui drum.
„Este un pic (n.r. – în mine) din Mirela Voicu. Este colega mea Andreea Mantea, de la care am învățat ce înseamnă să simți omul simplu. Este un pic din Andreea Marin, de la care am învățat cum să folosesc cuvintele simple, cum să mă apropii într-un interviu cel din fața mea. Am învățat de la fiecare om lucruri pe care eu le-am considerat relevante și importante”, a adăugat Mihai Ghiță.
Vă invităm să urmăriţi în continuare interviurile din noul sezon „Invitatul de 12”, în fiecare duminică, de la ora 12:00, la Kanal D2 și Radio Impuls. Într-un cadru cald și intim, conversațiile lui Cosmin Cernat pun focusul pe invitat și pe poveștile sale, lăsând loc emoției, umorului și dezvăluirilor. Dincolo de ceea ce știe publicul despre fiecare personalitate, „Invitatul de 12” își propune să descopere omul din spatele imaginii publice, cu experiențele și lucrurile care îl definesc.