Procurorii au pus sechestru asigurator pe mai multe conturi bancare deschise pe numele său, după ce anterior au instituit sechestru pe vila familiei Georgescu din Mogoșoaia. Potrivit unor surse judiciare, în cele șapte conturi blocate s-ar afla peste 100.000 de euro.
Ancheta a continuat cu percheziții informatice extinse, în a doua zi a acțiunilor, anchetatorii extrăgând și analizând fișiere de pe 27 de dispozitive electronice ale familiei Georgescu, inclusiv telefoane, tablete, laptopuri și medii de stocare externe.
Curtea de Apel București a publicat recent motivarea deciziei prin care, pe 29 septembrie, a fost dispusă arestarea preventivă a lui Călin Georgescu. Judecătorii au considerat că există riscul ca acesta să părăsească țara și să se sustragă anchetei, menționând în motivare discuții despre o posibilă plecare în străinătate și găsirea unei locuințe în Italia.
Magistrații au subliniat că Georgescu, cunoscut pentru popularitatea sa și pentru rolul său de model în societate, ar fi săvârșit infracțiuni într-o manieră complexă. Ancheta a fost declanșată în urma unei plângeri depuse de un afacerist din Buzău, Răzvan Leu, care susține că a fost păgubit cu suma de 1,1 milioane de euro.
În replică, familia Georgescu susține că dosarul reprezintă o „uneltire îndelung planificată și cu mult vicleșug”, iar Călin Georgescu „nu a înșelat, ci a fost înșelat”.