Cumplita tragedie a avut loc sâmbătă seară, în localitatea Smulți, din județul Galați, unde o femeie a fost ucisă de soțul său. Potrivit primelor informații vehiculate în spațiul public, apropiații victimei ar fi semnalat anterior episoade de violență domestică, însă femeia nu ar fi depus plângere împotriva bărbatului, de frică.
Cornelia este femeia de 44 de ani din Galați, ucisă de propriul soț. Aceasta ar fi fost victima violenței domestice
Potrivit informațiilor furnizate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), situația familiei fusese adusă în atenția instituției. Chiar dacă femeia ar fi discutat cu reprezentanțîi acesteia despre problemele din căsnicie, ea ar fi refuzat să facă o sesizare împotriva soțului.
Pe de altă parte, familia știa despre comportamentul agresiv al bărbatului. Rudele și apropiațîi Corneliei au susținut faptul că ei doi aveau o relație marcată de tensiuni și violență.
Femeia a fost înjunghiată în propria locuință
Conform bzi.ro, teribila crimă s-a produs în casă în care locuiau cei doi soți, în urmă unui conflict iscat spontan. În timpul altercației, bărbatul ar fi luat un cuțit și și-ar fi înjunghiat soția în piept. Leziunile suferite de această au fost fatale.
Cei doi aveau împreună patru copii: două fiice majore, în vârstă de 25 și 27 de ani, și doi copii minori, de 10 și 12 ani. Duminică, 11 octombrie, procurorii au solicitat Tribunalului Galați arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile. Instanța a admis cererea, iar acesta a fost plasat imediat în arest preventiv.
Potrivit informațiilor făcute publice, tragedia din Smulți ar fi al 31-lea caz de femicid înregistrat în România în 2026.