În această seară, de la ora 22:30, la Kanal D2, celebrul inspector Rocco Schiavone, din serialul omonim, va fi martorul unei trădări uluitoare.
Asistentul comisarului Spinaceto, Grazia Bonanni, care investighează crima petrecută la Castel di Decima, descoperă o legătură între victimă și ambasadorul Hondurasului. Este suficient pentru ca Rocco să înțeleagă că victima a fost cumva implicată cu infractorul Enzo Baiocchi și astfel inspectorul își dă seama că este aproape să-l prindă, să rezolve crima de la Castel di Decima, dar și să-l scoată pe Sebastiano din necazuri, asta dacă spionul de la
Rocco continuă investigația pentru a-l găsi pe Sebastiano și află că este în Cividale del Friuli, chiar lângă granița cu Italia. Fără îndoială, Sebastiano îl urmărește pe Enzo Baiocchi pentru a-l doborî și a răzbuna moartea lui Adele. Singurul lucru pe care Rocco îl poate face pentru a-și ajuta prietenul este să-l găsească pe Baiocchi înainte că acesta să o facă, și să-l împiedice pe Sebastiano să facă o greșeală ireversibilă.
Datorită unui coleg ofițer, el descoperă că un fost deținut, aflat în închisoare cu Baiocchi, expert falsificator, locuiește în apropiere. Rocco este convins că Enzo i-a cerut acestuia un pașaport fals pentru a părăsi țară.
Singura explicație posibilă pentru un astfel de eveniment este că cineva a spus autorităților ce plănuiește să facă Rocco.
Cine este personajul care l-a trădat pe Rocco și ce sentimente îl încearcă pe acesta, puteți află în această seară, de la ora 22:30, urmarind un nou episod din serialul “Rocco Schiavone”, difuzat numai la Kanal D2.