În această seară, de la ora 22:30, fanii inspectorului Rocco Schiavone, din serialul omonim își vor regăsi eroul preferat pus în fața unei noi situații de viață, odată cu difuzarea unui nou episod al producției, la Kanal D2.

Cazul morții lui Duranti se conturează în ochii celebrului inspector Rocco Schiavone, atunci când îl cunoaște pe Cangemi, care îi oferă detalii importante despre problemele cu care se confrunta victima, în timpul vieții.

Dator vândut la jocurile de noroc, se pare că Duranti s-ar fi sinucis, însă Rocco are o altă teorie în acest sens. Inspectorul va avea o reacție incredibilă atunci când va da nas în nas cu cel care voia să achiziționeze casa defunctului pentru o suma infima și, cu toate că nu-i stă în fire să apeleze la ajutorul nimănui, Rocco ia legătură cu jurnalista Sandra, în cazul Duranti, pentru a colabora împreună la aflarea adevărului.

Pe de altă parte, Rocco nu rămâne insensibil la problemele cu care se confruntă Gabriele și mama adolescentului, iar inspectorul decide că este momentul să facă un lucru important pentru familia tânărului.

Ce decizie uluitoare va lua Rocco în ceea ce-i privește pe Gabriele, și mama sa, puteți afla în această seară, de la ora 22:30, în noul episod din serialul “Rocco Schiavone” difuzat numai la Kanal D2.