Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă seară, 27 iunie 2026, în localitatea Gelu, județul Timiș, unde un șofer aflat sub influența alcoolului a lovit cu mașina două

fete. În urma impactului, una dintre victime a murit și cealaltă a fost transportată urgent la spital pentru a primi îngrijiri de specilialitate.

S-a aflat cine este fetița de 10 ani din Timiș, care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o mașină

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș, accidentul s-a petrecut sâmbătă seară, în jurul orei 22:00, în localitatea Gelu. Două fete au fost lovite de o mașină, condusă de un șofer aflat sub influență băuturilor alcoolice. O fetiță de 10 ani a decedat și altă de 11 ani a fost rănită și a fost transportată de urgență la spital.

„Din primele cercetări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 49 de ani, a condus un autoturism pe o stradă secundară din localitatea Gelu, dinspre DJ 692C înspre cimitirul din localitate, iar la un moment dat ar fi acroșat o bicicletă care se deplasa pe

marginea părții carosabile, condusă de o minoră în vârstă de 11 ani, pe care se află, în calitate de pasageră, o altă minoră, în vârstă de 10 ani. În urmă accidentului rutier, a rezultat rănirea minorei în vârstă de 11 ani, precum și decesul minorei în vârstă de 10 ani. Minora rănită a fost transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate”, a transmis IPJ Timiș.

Citește și: Incident socant la Timisoara! Un taxi a intrat in mai multe persoane care stateau la coada la covrigi

În momentul în care au ajuns la fața locului, polițiștii au descoperit că șoferul autoturismului părăsise locul accidentului. Ulterior, aceștia l-au găsit iar în urmă testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, informează sursa citată mai sus.

Martorii spun că șoferul din Timiș ar fi chiar unchiul Dianei, fetiță decedată

La scurt timp după producerea accidentului au apărut și primele informații din partea martorilor aflați în zonă.

Potrivit publicației Opinia Timișoarei, mai multe persoane susțîn că bărbatul aflat la volan ar fi chiar unchiul Dianei. Până în acest moment, această informație nu a fost confirmată oficial de anchetatori, cercetările fiind în desfășurare.

Citește și: VIDEO Un șofer beat din Constanța a zburat cu mașina peste sensul giratoriu din localitatea Ovidiu

Între timp, șoferul a fost reținut de polițiști pentru vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției sau a procurorului, urmând să fie prezentat în fața procurorilor în vederea dispunerii măsurilor următoare.