Moartea Cristinei Deleanu, una dintre cele mai îndrăgite și respectate actrițe de teatru și film din România, a șocat întreaga țară. Artista a încetat din viață joi, 15 mai, la vârsta de 84 de ani. Soțul ei, Eugen Cristea, a dat primele declarații după pierderea partenerei sale de viață, care i-a fost alături de mai bine de 40 de ani. Actorul trece prin momente cumplite și încă nu îi vine să creadă că soția lui nu îi mai este alături.

„Dincolo de durere, chiar sfâșietoare, chiar nu mi-aș fi imaginat că poate fi o durere sfâșietoare, dispariția doamnei Cristina Deleanu este tragică. Singurul lucru care mă liniștește este faptul că a trăit o viață lungă și, îndrăznesc să spun eu, o viață frumoasă și plină de împliniri. Îmi pare rău că nu am ajuns la o cifră pe care mi-aș fi dorit-o. Pe data de 4 august am fi împlinit 41 de ani de când suntem împreună.

Așa avem 40 de ani și câteva luni. Îmi pare foarte rău"
, a declarat Eugen Cristea, pentru Antena Stars.

Eugen Cristea, despre problemele de sănătate ale Cristinei Deleanu: „A fost dur și o boală ciudată”

Cristina Dealanu a murit în urma unei crize medicale severe. Soțul regretatei artistei, Eugen Cristea, a oferit mai multe detalii despre problemele de sănătate cu care se confrunta.

Actrița avea boală a stomacului, pe care soțul ei a descris-o drept fiind una destul de „dură”. În ultima perioadă, artista s-a dus la spital de mai multe ori.

Citește și: Doliu uriaș! A murit Cristina Deleanu, actrița celebră din „Liceenii”. Marina Almășan, devastată de durere: „Am vorbit recent. Mi-a spus că...”

Sâmbătă, Cristina Deleanu a avut o criză îngrozitoare, motiv pentru care a ajuns la Spitalul Floreasca.

Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic să o salveze. Eugen Cristea a mărturisit că este devastat, însă va încerca să se prezinte la spectacolele deja programate și că va duce mai departe arta care i-a unit.

„Nu a suferit mult, dar a fost dur și o boală foarte ciudată. Nu am înțeles eu prea bine ce a fost, un fel de infarct stomacal, dacă am înțeles bine.

Probabil că există și așa ceva. Îmi pare rău, dar voi încerca să merg înainte cu ajutorul celor din jur. Îmi doresc ca Bunul Dumnezeu să o primească în din ce în ce mai numeroasa Sa armată de îngeri. Se confrunta cu probleme medicale, dar ele s-au agravat exact în urmă cu o lună. Toate au pornit de la stomac.

Bineînțeles, a făcut o mie de investigații.

O internare la spital, încă una, până sâmbătă. Sâmbătă noaptea a făcut o criză îngrozitoare și am dus-o la Floreasca și, în ciuda îngrijirilor extraordinare, nu s-a putut. Sigur că a contat mult și vârsta. Îmi pare foarte rău. Sunt dărâmat, dar când mă gândesc la faptul că și mâine seara, și duminică seara am spectacol, practic încerc să duc cumva flacăra artei doamnei mai departe", a mai adăugat actorul.