Su Burcu Yazgı Coşkun are doar 20 de ani și cu toate acestea este considerată deja o adevărată revelație în lumea serialelor turcești deoarece a captivat telespectatorii încă de la prima ei apariție pe micile ecrane, pe când avea doar șase ani.
Su Burcu Yazgı Coşkun, transformare spectaculoasă de look
Telespectatorii din România au cunoscut-o pe carismatica actriță înca din anul 2024, în distribuția serialului Totul pentru familia mea, în care a dat viață personajului Asiye, o tânără ambițioasă și curajoasă. Iar în prezent această a revenit la Kanal D2, în aceeași producție și a fost rapid îndrăgită de public.
Recent, tânăra Su Burcu Yazgı Coşkun și-a uluit urmăritorii cu o postare de senzație în mediul online, unde este destul de activă mai ales când nu se află într-un proiect de amploare. Frumoasa actriță a publicat imagini de senzație în care și-a făcut apariția cu un look schimbat, spre marea încântare a fanilor săi.
Su Burcu Yazgı Coşkun, ascensiune uluitoare pe plan profesional
Su Burcu Yazgı Coşkun s-a născut în anul 2005, în Istanbul, unde a crescut, a studiat și a început să își construiască o carieră de succes încă de la frageda vârstă de șase ani, când a pășit pentru prima dată pe platourile de filmare. În ciuda faptului că părinții ei au avut o situație materială modestă la acea vreme, aceștia au sprijinit-o pe fiica lor și i-au ghidat pașii spre domeniul ei preferat, actoria.
În 2011, pe când Su Burcu avea doar șase ani, aceasta a debutat pe platourile serialului Farklı Boyut, unde s-a adaptat rapid scenariului și a dovedit o inteligență sclipitoare. În timpul liceului, Su Burcu Yazgı a început să joace în echipa de teatru a școlii și astfel s-a îndrăgostit iremediabil de acest domeniu și a dorit să evolueze cât mai rapid și să se bucure de succese și celebritate. Unul dintre cele mai recente proiecte de televiziune în care a jucat tânăra actrița este serialul Totul pentru familia mea, în care interpretat personajul Asyie, care de asemenea i-a adus o reușită de pomină pe plan profesional și un plus de notorietate.