Astăzi, de la ora 19:00, fanii serialului „Dragoste și speranță”, difuzat la Kanal D2, o vor regăsi pe Zeynep fermă în deciziile sale, în ceea ce privește viitorul său. Dacă până acum Zeynep încerca să nu o supere pe Melis, înverșunata fiică a lui Bulent, iată că acum Zeynep nu mai rabdă presiunilor pe care aceasta le exercită asupra ei.

Melis nu suportă gândul că îl poate pierde pe Ege, după ce a văzut că iubitul ei face tot posibilul pentru a fi alături de Zeynep.

Feraye, în schimb, va avea o atitudine neașteptată în ceea ce o privește pe Zeynep, și îi va face tinerei o nouă propunere.

Elif și Kuzey nu se mai satură să petreacă timpul împreună și așteaptă nerăbdători ca lucrurile să revină pe făgașul normal. Cei doi îndrăgostiți așteaptă mărturia lui Kubilay, care îi va salva mama din închisoare lui Elif, pentru ca apoi aceștia să își unească destinele.

Ce se va întâmpla atunci când Suat reușește să scape din casa în care era ținut prizonier de către Kuzey și ce plan malefic are bărbatul puteți afla astăzi, de la ora 19:00, urmărind un nou episod din serialul „Dragoste și speranță” difuzat la Kanal D2.