Tânărul are 17 ani, este elev în clasa a douăsprezecea la un liceu din București și se afla deja în atenția FBI, fiind investigat pentru fapte cu caracter terorist. Autoritățile americane au solicitat ca adolescentul să fie judecat în Statele Unite, însă instanța din România a respins cererea de extrădare, argumentând că, fiind minor, acesta risca să primească o pedeapsă cu închisoarea pe viață. În prezent, DIICOT a deschis un dosar penal pe numele său pentru aceleași acuzații. Urmează detalii cu un puternic impact emoțional.
Un elev din clasa a XII-a a creat alerte în rândul poliției și serviciilor secrete. După ce, duminică noaptea, a trimis mesaje amenințătoare către sute de școli, spitale și alte instituții publice, marți seara a revenit cu un comunicat similar.
„Pregătiţi-vă psihic pentru ce urmează în următoarele zile. Voi intra în şcoală şi mă voi îndrepta spre clasa pregătitoare", este parte din mesajul transmis.
La încheierea mesajului a inclus patru fotografii provenite de la două dintre cele mai teribile masacre din istoria SUA, cele din Texas și Connecticut, în care atacatorii au ucis zeci de elevi și cadre didactice.
„În momentul în care am citit mesajul, emoţia mea a crescut. Acolo apar cuvinte destul de grele însoţite de mai multe poze, pe care nu vreau sa le mai văd vreodată. La un moment dat m-am gândit că poate fi real", a mărturisit Luiza Moraru, directoarea Şcolii Titu-Maiorescu.
Identificat cu numele real Lucas, liceanul din București a folosit un program VPN pentru a da impresia că mesajele au fost trimise din străinătate.
„Elevul de clasa a douăsprezecea a fost prins la prima ora în timp ce mergea spre şcoală. În momentul în care poliţiştii i-au cerut telefonul, acesta l-a aruncat şi a încercat să îl spargă", a explicat Mădălina Iacob, reporter Observator.
Tânărul de 17 ani a ajuns de urgență la audieri
Tânărul a fost dus de urgență la audieri, unde anchetatorii au stabilit că este același adolescent care, încă din 2023, fusese asociat cu o rețea teroristă internațională. Această rețea manipula și șantaja victimele, încercând să le constrângă să recurgă la acte de violență, exploatare sexuală și automutilare.
„Este suficient să te uiţi la comportamentul, la modus operandi, a făptuitorului. Faptul că a folosit un VPN ca să-şi ascundă IP-ul. Asta înseamnă că avea cunoştinţe anterioare, dar şi că s-a ocupat un pic, cum să faci să nu fii prins. De obicei profilul este, cel puţin în România, a unor persoane anterior victimizate, victimă de bullying, de multe ori cu probleme acasă, în ecosistemul familial", a explicat Gabriel Diaconu, medic psihiatru.
Colegiul bucureștean unde învață adolescentul nu a avut niciodată motive să suspecteze ceva neobișnuit în comportamentul lui, spun colegii săi. După incident, accesul în liceu a fost strict limitat, iar elevii au fost obligați să prezinte carnetul pentru a putea intra în incintă.
„A lipsit o perioadă anul trecut, şi anul acesta prima săptămână nu a fost prezent. Este desul de singuratic, nu prea poartă conversaţii nici cu lumea din jur şi stă de obicei retras, singur în bancă, nu prea vorbeşte cu nimeni", au povestit doi dintre colegii tânărului.