Florin Cotora, fost portar în prima ligă a României și unul dintre jucătorii care au jucat la Apulum Unirea Alba Iulia în Divizia A, s-a stins din viață luni, 19 octombrie 2026, la vârsta de 53 de ani. Fostul fotbalist a fost internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, unde a decedat în urma unui stop cardiorespirator.
Tristețe în fotbalul românesc. Fostul portar Florin Cotora s-a stins din viață la doar 53 de ani
Născut în anul 1972, Florin Cotora și-a început cariera la echipa Inter Sibiu, pentru care a evoluat atât la juniori, cât și la seniori. În 2001, a ajuns la CS Zlatna, cunoscută ulterior și sub numele de Minaur Zlatna, iar după un sezon s-a transferat la Apulum Alba Iulia.
Alături de formația din Alba Iulia, fostul portar a reușit promovarea în prima ligă, în 2003, un moment istoric pentru club. Echipa a continuat parcursul bun și a încheiat sezonul 2003-2004 pe locul al șaselea în Divizia A, cea mai importantă clasare din istoria sa.
Cotora a bifat 35 de apariții în primul eșalon pentru Apulum Alba Iulia și a încheiat 13 dintre aceste meciuri fără gol primit, potrivit informațiilor publicate de presa sportivă.
Unul dintre meciurile importante în care a apărat poartă formației din Alba Iulia a fost confruntarea cu Steaua București, din septembrie 2003. Partida s-a încheiat cu scorul de 0-0 și a adunat aproximativ 25.000 de spectatori pe Stadionul Cetate, stabilind un record de asistență pentru arena respectivă. Florin Cotora s-a retras din activitatea de fotbalist în iulie 2007.
După încheierea carierei sportive, a rămas apropiat de lumea evenimentelor, muzică fiind una dintre pasiunile sale.„Florin Cotora, fostul portar al Unirii Albă Iulia și unul dintre oamenii care au contribuit la scrierea celor mai frumoase pagini din istoria clubului nostru, s-a stins din viață la vârsta de 53 de ani.
Florin Cotora a făcut parte din generația care, în 2003, a reușit prima promovare a Unirii Albă Iulia în Divizia A, o performanță istorică, rămasă pentru totdeauna în memoria suporterilor alb-negri. A apărat poartă echipei noastre și în memorabilul duel cu Steaua București, încheiat la egalitate, 0-0, în fața a aproximativ 25.000 de spectatori prezenți pe Stadionul Cetate. Ne despărțim cu tristețe de un om care a pus umărul la construirea unei generații de neuitat.
Florin Cotora va rămâne mereu parte din istoria Unirii Alba Iulia! Clubul CSM Unirea Albă Iulia transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au anunțat reprezentanții CSM Unirea Alba Iulia, potrivit bzi.ro