În acest caz, adolescentul a consumat o cantitate excesivă de tăiețeii, gest care i-a fost fatală. Întreaga comunitate a fost profund marcată de acest incident, mulți întrebându-se cum a fost posibil să se ajungă aici. Băiatul, originar din cartierul El Marg din Cairo, Egipt, ar fi acceptat o provocare devenită virală pe rețelele sociale și a consumat trei pachete de tăiețeii cruzi. Acest gest a dus la apariția unor complicații serioase, inclusiv episoade repetate de vărsături și dureri abdominale intense.

Citește și: VIDEO Justiția din România în criză. Conferință tensionată la Curtea de Apel București după dezvăluirile Recorder

Conform relatărilor din presa internațională, inițial s-a crezut că problemele apărute ar fi fost cauzate de modul necorespunzător de depozitare a tăiețeilor. Această ipoteză a fost însă infirmată după testele efectuate asupra produsului, precum și în urma rezultatelor autopsiei.

Tăiețeii au fost mâncați în stare crudă

Se pare că decesul a fost provocat de faptul că tăiețeii au fost mâncați în stare crudă. Consumul unui astfel de produs, fără a fi gătit corespunzător, poate fi extrem de periculos, deoarece tăiețeii cruzi se pot dilata în intestin și pot avea consecințe fatale.

„Tăiețeii instant sunt procesați pentru a fi consumați după gătire.

Consumul lor crud în cantități mari poate pune o presiune serioasă asupra sistemului digestiv”, a declarat medicul Ruchi Gupta.

Ne aflăm într-o perioadă dominată de tehnologie și rețele sociale, iar adolescenții sunt deosebit de vulnerabili în fața provocărilor din mediul online, mai ales din dorința de a câștiga notorietate.

Un astfel de incident, în care un copil își pierde viața după ce participă la o provocare online, nu este un caz izolat și devine tot mai alarmant, atât pentru societate, cât și, în special, pentru părinți.