Un tanar in varsta de doar 16 ani și-a pierdut viața, iar alți patru adolescenti au fost răniți în urma unui grav accident rutier ce a avut loc în noaptea trecuta, în județul Gorj. Mașina în care se aflau tinerii a ieșit de pe șosea într-o succesiune de curbe și s-a lovit violent de un gard. Șoferul, în vârstă de 18 ani, a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a iesit negativ.
Un adolescent de 16 ani a murit şi alţi 4 tineri au fost răniţi în urmă unui accident rutier produs în Gorj
Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, a transmis dupa primele verificări efectuate la faţa locului de către poliţişti că un tânăr de 18 ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 67D, din direcţia Runcu către Târgu Jiu, într-o succesiune de curbe, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum, ar fi părăsit partea carosabilă şi s-ar fi izbit violent
"În urma impactului, conducătorul auto şi trei pasageri, cu vârste de 19 ani, respectiv de 14 ani şi 17 ani, din comuna Runcu, au suferit leziuni şi au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.