Ulterior, agresorul a făcut un gest dramatic după comiterea faptei. Cele două trupuri neînsuflețite au fost descoperite ieri, într-o curte din comuna Unirea. O tragedie șocantă a avut loc într-o localitate din Dolj. Un bărbat și-a lovit mortal soția, apoi i-a aruncat corpul fără viață într-o fântână din curte. După comiterea crimei, acesta a făcut un gest disperat și a fost găsit decedat în apropierea locului unde își ucisese soția.

Citește și: Ce vor primi proprietarii mașinilor distruse în explozia din Rahova! Anunțul de ULTIMĂ ORĂ făcut de Primăria Capitalei

Bărbatul de 45 de ani și soția sa, în vârstă de 39 de ani, locuiau în comuna Unirea și erau împreună de 24 de ani. Se pare că mariajul lor trecea prin momente tensionate, iar bărbatul ar fi avut suspiciunea că femeia ar fi implicată într-o relație cu altcineva.

Un bărbat din Dolj și-a ucis soția, apoi a aruncat-o în fântână. [Sursa: freepik]

Bărbatul ar fi fost gelos peste măsură

Cuprins de o explozie de gelozie, bărbatul a agresat-o violent pe soția sa până când aceasta și-a pierdut viața. După fapta terifiantă, el și-a contactat un nepot, spunându-i că nu o mai găsește pe femeie și că intenționează să își pună capăt zilelor. Nepotul l-a informat imediat pe fiul cuplului, în vârstă de 13 ani, și a sunat la 112. Din nefericire, chiar copilul a fost cel care a făcut descoperirea tragică.

Citește și: VIDEO Surorile lui Dani Balint, în conflict cu poliția și presa după arestarea fratelui lor pentru violență asupra copilului

„La fața locului s-a deplasat și un echipaj de ambulanță care a constatat decesul bărbatului, femeia fiind extrasă din fântână, din păcate decedată.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă", a transmis IPJ Dolj.

Deși motivul   exact al conflictului dintre cei doi nu este cunoscut, există presupuneri că bărbatul ar fi fost cuprins de gelozie, după ce ar fi aflat că soția sa ar fi implicată într-o altă relație. Femeia revenise de curând din străinătate, iar acest lucru i-ar fi întărit suspiciunile. Membrii familiei sunt șocați de cele petrecute, iar apropiații spun că bărbatul ar mai fi avut manifestări violente și în trecut.

Un bărbat din Dolj și-a ucis soția, apoi a aruncat-o în fântână. [Sursa: observator]

„Probabil gelozia, da. Probabil gelozia. Ea a sesizat organele de poliţie. Zici să se împace că aia, că aia”, a declarat sora femeii ucise, conform observatornews.ro.