Imaginile surprinse de camerele de supraveghere arată că acesta a abordat o curbă cu viteză excesivă. Autoturismul a pătruns pe sensul opus de mers, unde a izbit violent o mașină care circula regulamentar. La volan se afla o tânără în vârstă de 20 de ani, care și-a pierdut viața pe loc în urma impactului. În cealaltă mașină se aflau șoferul, cunoscut pentru comportamentul său imprudent, și un prieten al acestuia, ambii fiind găsiți fără viață de echipele de intervenție.
Tragedia s-a produs în jurul orei 5 dimineața. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere arată cum tânărul de 20 de ani scapă controlul volanului într-o curbă periculoasă.
Ajuns pe sensul opus de mers, a reușit inițial să evite un prim autoturism care circula regulamentar.
„Din nefericire, în urma accidentului, conducătoarea auto și un pasager de 22 de ani, aflat în autoturismul condus de tânăr, au decedat, iar conducătorul auto a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale", spune Crina Sîrb, purt.
Cuv IPJ Bistriţa.„Am cunoscut-o pe fată, era din sat de la noi. Când am ajuns totul era..deja băiatul era mort. Celălalt am înțeles că e în stare critică și fata și ea e decedată"
„O bubuitură puternică, am ieșit, mașinile erau în poziția în care le vedeți, din asta din drum ieșea fum. Și polițiști și o mașină de poliție. Se circulă de multe ori cu viteză mare", spun martorii.
Șoferul a fost singurul supraviețuitor
Cei doi tineri se întorceau de la un club, unde își petrecuseră Crăciunul alături de prieteni. Șoferul a supraviețuit accidentului, însă a fost transportat de urgență la spital, în stare gravă, cu multiple traumatisme.
„Pacientul a fost adus la UPU SMURD intubat și a fost transferat în sala de operații unde a fost supus unei intervenții chirurgicale", spune Camelia Strungari, purtător de cuvânt SCJU Bistrița.
Prietenului celui care era la volan, pe scaunul din dreapta, și-a pierdut viața pe loc în urma accidentului. Tatăl acestuia a ajuns disperat la locul tragediei, cu speranța că își va mai găsi fiul în viață.
„Două erau în mașină și una dintre ele era în lateralul mașinii, ieșită afară din mașină, din păcate sub mașină", spune plutonier adjutant Călin Varvari, ISU Bistriţa Năsăud.