Nicolae Hangiu se afla la început cariera. Acesta avea doar câteva luni de când îmbrăcase uniforma și își începuse activitatea la Poliția Orașului Hârșova. Cumplitul accident care i-a curmat viata s-a produs duminică, 4 octombrie, în jurul orei 18.00, pe DN 21. Nicolae Hangiu nu se afla la serviciu, ci era pasager pe locul din dreapta față al unei mașini, potrivit cancan.ro
Un tânăr polițist din cadrul Poliției Orașului Hârșova și-a pierdut viața într-un grav accident rutier
Potrivit IPJ Constanța, teribilul accident s-a produs în jurul orei 18:00, iar pentru tânărul polițist impactul a avut un deznodământ tragic. Nicolae Hangiu făcea parte din Poliția Orașului Hârșova și avea în față un drum profesional pe care abia îl începuse și pe care îl alesese cu mândrie.
Colegii agentului au fost șocați de cumplita veste, iar Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a transmis un mesaj emoționant după tragedie.
Citește și: VIDEO Tragedie rutieră în județul Iași: Doi copii și un adult și-au pierdut viața într-un accident grav
„Inspectoratul de Poliție Județean Constanța deplânge pierderea tragică a unui tânăr coleg, agent de poliție Hangiu Nicolae, din cadrul Poliției Orașului Hârșova, în vârstă de doar 24 de ani. Duminică, 4 octombrie a.c.,
Este întotdeauna cumplit să aflăm că unul dintre noi nu mai este. Pierderea sa lasă un gol profund, cu atât mai dureros cu cât vorbim despre un tânăr aflat la început de drum. Absolvent al promoției din decembrie 2024, colegul nostru abia îmbrăcase uniforma cu mândrie, având în față o viață întreagă dedicată apărării legii și comunității. În aceste clipe de grea încercare, conducerea și întregul colectiv al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța sunt cu sufletul alături de familia îndoliată. Ne exprimăm cele mai sincere condoleanțe și le oferim tot sprijinul nostru pentru a depăși această imensă tragedie. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a spus Inspectoratul de Poliție Județean Constanța.