Aceștia au povestit clipele de groază trăite în timpul atacurilor, dar și nemulțumirile legate de costurile suportate pentru zborurile de întoarcere.
Românii repatriați din zonele de conflict: Revoltați că n-au fost repatriați gratis
Românii aflați în pelerinaj în regiune au fost prinși în mijlocul bombardamentelor, trăind momente de panică și teamă intensă. Mulți au povestit cum au fost martorii exploziei rachetelor aproape de hotelurile în care erau cazați, iar atacurile de panică i-au copleșit.
Ministrul de Externe, Oana Țoiu, prezentă la aeroport pentru a-i întâmpina pe românii repatriați, a explicat situația din perspectiva autorităților: „Oferta pe care aceștia au primit-o de la compania de stat Tarom nu includea niciun fel de cost adițional din categoria profiturilor operaționale, ci doar costurile directe ale aeronavei.” De asemenea, ministrul a subliniat că pentru cetățenii aflați în situații speciale există posibilitatea accesării serviciului european civil, iar repatrierea se organizează pe mai multe paliere. Oana
Țoiu a mai precizat că „nu există nicio țară care să asigure repatriere integral gratuită pentru toate zecile de mii de cetățeni europeni aflați acum în Orientul Mijlociu.”Citește și: VIDEO Impactul războiului din Orientul Mijlociu asupra traficului aerian: 112 zboruri anulate în patru zile
La sosirea în România, mulți dintre cei repatriați nu și-au putut stăpâni lacrimile, încă afectați de experiențele trăite.
Unii au descris cum sirenele au început să sune pe muntele Tabor, iar bombardamentele au izbucnit chiar într-o biserică, forțându-i să se refugieze în hotel. În ciuda acestor momente de groază, au existat și pelerini care au privit cu detașare situația, încercând să-și păstreze calmul.