Actorul Toma Cuzin, cunoscut publicului pentru rolul său Firicel, a fost reținut de polițiști după un accident rutier produs în comuna Peretu, județul Telorman, în condițiile în care avea permisul de conducere suspendat. 

Actorul Toma Cuzin, cunoscut drept Firicel, reținut după un accident rutier în Telorman: suspiciuni de conducere sub influența drogurilor

Din fericire, nimeni nu a fost rănit în urma impactului, însă situația a fost agravată de faptul că, la testarea cu aparatul etilotest, Toma Cuzin a avut rezultat zero, însă testul drugtest a ridicat suspiciuni privind consumul de

substanțe interzise. Actorul a fost condus la unitatea spitalicească pentru prelevarea probelor biologice, iar surse apropiate anchetei susțin că acesta ar fi consumat cannabis și cocaină înainte de a urca la volan.

Imaginile surprinse la scurt timp după accident îl arată pe actor agitat, plimbându-se dintr-o parte în alta și sprijinindu-se de zidul unei curți, în timp ce polițiștii efectuau cercetările la fața locului. Actorul părea apăsat de cele întâmplate, în timp ce oamenii legii încercau să stabilească cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.

Aceasta nu este prima abatere a lui Toma Cuzin. În 2018, actorul a rămas fără permis pentru depășirea vitezei, însă a continuat să conducă ilegal. În mai 2022, a fost prins din nou conducând cu permisul suspendat, iar în noiembrie același an a fost oprit iarăși, când analizele au indicat prezența unor substanțe psihoactive, inclusiv a unui metabolit al cocainei.

În fața instanței, actorul a susținut că a fumat o țigară primită de la un coleg la o petrecere, fără să știe ce conținea aceasta. În 2022, instanța i-a aplicat o pedeapsă de un an de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei.

După accidentul recent, procurorii din Roșiorii de Vede au decis ca actorul să fie cercetat sub control judiciar, iar ancheta continuă pentru a stabili toate detaliile legate de acest incident.