Potrivit unor surse sindicale din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, mai mulți băieți cu vârste între 15 și 17 ani ar fi fost obligați de doi gardieni să întrețină relații sexuale între ei, în timp ce polițiștii de la penitenciară asistau pasiv la aceste fapte. Refuzul minorilor era pedepsit prin tortură, conform declarațiilor făcute în exclusivitate de colega noastră, Iulia Dumitrașcu.
Citește și: VIDEO Crăciunul pe stil vechi în comunitatea lipovenilor din Dobrogea. Tradiție, credință și familie
Semnalul de alarmă a fost tras la finalul lunii noiembrie a anului trecut, iar reprezentanții centrului au reacționat cu întârziere. Victimele sunt șase tineri internați, iar cei doi angajați implicați îi obligau să întrețină relații intime, oferindu-le în schimb chiștoace de țigări. În prezent, sunt în desfășurare două anchete: una internă, realizată de conducerea centrului, și o alta a Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj.
Acest caz vine după ce, în 2023, Centrul Educativ de la Buziaș a fost deja în centrul atenției publice, când ministrul Justiției de la acea vreme, Alina Gorghiu, a făcut publice imagini în care se vedeau clar corecții fizice aplicate de gardieni asupra beneficiarilor centrului.
Situația ridică semne serioase de întrebare asupra modului în care sunt protejați minorii aflați în grija instituțiilor de corecție și asupra responsabilității angajaților care ar trebui să le asigure siguranța și respectarea drepturilor fundamentale.