Terminalul este în plin proces de modernizare, iar pasagerii trebuie să facă față unui adevărat șantier, cu schele și muncitori peste tot, care îngreunează deplasarea și creează un mediu zgomotos și aglomerat.

Citește și: Ce decizie a luat Adriana Bahmuțeanu, chiar înainte de nunta cu George Restivan: „Rămâne în picioare planul”

Aproape întreg terminalul plecări este în reparații, iar pasagerii trebuie să suporte restricțiile de mișcare și inconvenientele generate de aceste lucrări. Oficialii promit însă că, la final, aeroportul va fi complet modernizat: se vor reface pardoselile, instalațiile electrice, sistemul de climatizare și ventilație, iar aspectul exterior va fi îmbunătățit semnificativ. De asemenea, vor fi instalate prize pentru pasageri, o facilitate care lipsea complet în vechiul aeroport construit acum 20 de ani.

Pe lângă disconfortul cauzat de șantier, pasagerii sunt loviți și de prețurile exagerate practicate în interiorul aeroportului.

Un sandwich simplu ajunge să coste 60 de lei, iar o sticlă de apă 16 lei, sume care par exorbitante în comparație cu prețul unui bilet de avion dus către destinații europene, cum ar fi Bologna, unde tarifele încep de la 79 de lei. Astfel, o gustare în aeroport poate costa aproape cât un zbor către Italia.

Reprezentanții aeroportului precizează că prețurile produselor sunt stabilite de firmele private care operează în incintă, aeroportul nefiind implicat direct în această politică comercială. Valoarea totală a lucrărilor de modernizare se ridică la 22 de milioane de euro, o investiție menită să aducă un confort sporit pasagerilor în viitor.

Până atunci, însă, călătorii trebuie să suporte aglomerația, zgomotul și prețurile ridicate, iar pentru a nu cheltui prea mult înainte de a ajunge la destinație, poate cea mai bună soluție este să-și ia cafeaua de acasă.