Incidentul s-a petrecut în timp ce copilul se îndrepta spre lecțiile de canto. Potrivit relatărilor, un bărbat în vârstă de 41 de ani a urmărit fetița până a găsit un loc mai ferit, unde a trecut la atac. Momentul agresiunii a fost surprins de o cameră de supraveghere, care a înregistrat întreaga scenă. După atac, agresorul a dispărut de la fața locului.
Fetița, îngrozită, a ajuns la cursurile de canto și a povestit profesoarei tot ce s-a întâmplat. Aceasta a anunțat imediat părinții copilului, iar aceștia au sesizat poliția. Ancheta a fost demarată rapid, iar suspectul a fost prins de polițiști în cursul zilei de ieri.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar astăzi instanța a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, în așteptarea continuării cercetărilor.