Alerta a fost declanșată după ce un părinte a sesizat un miros suspect la un borcan de mâncare pentru bebeluși marca HIPP, iar analizele de laborator au confirmat prezența unei travi – o substanță anticoagulantă folosită în otrăvirea rozătoarelor.

Otravă în mâncarea pentru bebeluși

Anchetatorii au descoperit că borcanele compromise aveau un autocolant roșu lipit la bază și capacul fără sigiliu, indicii clare că acestea au fost desigilate și contaminate după ce au părăsit fabrica.

Compania producătoare susține că produsele au fost livrate în stare perfectă, iar contaminarea este rezultatul unui posibil act criminal de sabotaj. Se presupune că o persoană răuvoitoare a interceptat produsele după livrare, le-a deschis și a introdus substanța toxică.

Probleme similare au fost raportate și în Cehia și Slovacia, unde loturile afectate au fost retrase de la vânzare. Autoritățile din aceste țări au demarat anchete pentru a stabili circumstanțele exacte ale contaminării.

Citește și: VIDEO Românii din diaspora vor fi scutiți de impozitul pentru dobânzi. Anunțul făcut de FISC

Citește și: VIDEO Lupta pentru viață: bebelușii din Gaza revin acasă

Medicii avertizează că substanța folosită în otrăvirea șobolanilor acționează prin modificarea coagulării sângelui, ceea ce poate duce la complicații hemoragice grave, inclusiv hemoragii digestive sau în alte organe.

Până în prezent, nu au fost raportate cazuri confirmate de consum al produselor contaminate, însă părinții sunt sfătuiți să fie foarte atenți la simptomele care pot indica intoxicația. Specialiștii recomandă să nu se cumpere produse care au capacul deteriorat sau desigilat și să se verifice cu atenție integritatea ambalajului înainte de achiziție.

Autoritățile române au transmis că nu există motive de îngrijorare privind contaminarea produselor pentru bebeluși pe piața locală. Cu toate acestea, părinții rămân sceptici și îngrijorați. Autoritățile din Austria, Cehia și Slovacia continuă investigațiile pentru a identifica vinovații și a preveni alte incidente similare. Părinții sunt sfătuiți să verifice cu atenție ambalajele produselor pentru bebeluși și să evite consumul celor cu semne de deteriorare.