Ancheta scoate la iveală o serie de abuzuri sexuale și violuri care au fost ignorate de conducerea azilului, dar și de autoritățile statului, care au închis ochii ani de zile la aceste fapte grave.

Ancheta șocantă la azilele lui Viorel Pașca: abuzuri sexuale, neglijență și sume uriașe de bani în conturi personale

Potrivit procurorilor, în azilul lui Viorel Pașca s-au înregistrat multiple cazuri de abuzuri sexuale.

Un pacient, posibil cu probleme psihice, ar fi violat mai multe femei, iar reacția lui Pașca la aceste incidente a fost șocantă și lipsită de empatie. Într-o interceptare, când i s-a spus că o femeie a căzut în baie, Pașca nu a manifestat nicio grijă, limitându-se să o pună în pat și să spună „las că-i trece, bine?”. Mai mult, tratamentele aplicate erau făcute „după ureche”, fără respectarea normelor medicale, iar personalul medical implicat părea să aibă informații incomplete sau eronate privind administrarea medicației.

Citește și: VIDEO „Bunul samaritean” Viorel Pașca și familia lui, reținuți pentru abuzuri asupra a peste 1000 de persoane vulnerabile

Azilul funcționa fără autorizații legale, iar peste o mie de persoane au murit în aceste condiții. Ancheta arată că instituțiile statului au trimis bolnavii în acest centru, în ciuda condițiilor improprii și a abuzurilor.

Practic, autoritățile au închis ochii ani de zile la situația de acolo, iar activitatea lui Pașca s-a desfășurat cu concursul direct și aproape exclusiv al acestora.

Citește și: VIDEO „Bunul samaritean” Viorel Pașca și familia lui, reținuți pentru abuzuri asupra a peste 1000 de persoane vulnerabile

În seiful lui Pașca au fost găsite 217 carduri bancare pe numele persoanelor aflate în centrele sale, iar pensiile acestora erau încasate și folosite ca venituri ale azilului. Între 2020 și 2025, s-au strâns donații în valoare de 7,1 milioane de lei și peste 500.000 de euro, însă în conturile personale ale lui Viorel Pașca au intrat 348.000 de lei și peste 330.000 de euro, conform procurorilor.

Astăzi, Viorel Pașca și membrii familiei sale vor afla dacă primesc mandate de arestare. În ciuda acuzațiilor grave, un grup de aproximativ 300 de persoane s-a adunat pentru a-l susține pe Pașca, susținând că acesta le-a oferit hrană, îngrijire și sprijin, fără a cere bani sau donații.