Această realitate afectează diverse domenii, de la construcții și mecanică, până la înfrumusețare și educație, iar statul pierde anual sume uriașe din cauza evaziunii fiscale.
Zidari, zugravi, instalatori, mecanici, profesori sau manicuriste, mulți dintre aceștia lucrează fără contracte legale și fără să plătească taxe. Deși există cerere mare pentru astfel de servicii, mulți angajatori și lucrători preferă să evite plata impozitelor. În unele cazuri, se pot emite facturi, însă acestea vin cu costuri suplimentare, iar prețurile cresc semnificativ din cauza TVA-ului și a altor taxe.
Nu doar în construcții se întâlnesc astfel de practici. În domeniul înfrumusețării, multe servicii sunt prestate „la negru”, de multe ori chiar de acasă, pentru a evita taxele. De exemplu, un model de manichiură făcut acasă poate costa mult mai puțin decât în salon, tocmai pentru că nu se plătesc impozite și contribuții.
Pentru fiecare 1000 de lei plătiți „la negru”, statul pierde aproximativ 700 de lei. Astfel, pentru fiecare român care muncește fără acte, bugetul pierde în medie 9000 de lei anual. Dacă toți cei care lucrează la negru ar începe să plătească impozitele și contribuțiile aferente, statul ar câștiga anual aproximativ 18,7 miliarde de lei.
Munca la negru afectează nu doar bugetul, ci și drepturile angajaților.
Mulți dintre cei care lucrează fără contract nu beneficiază de asigurări sociale sau medicale, iar în caz de boală sau accident, nu pot accesa servicii medicale gratuite. De asemenea, angajatorii care refuză să plătească taxele aferente salariilor își păstrează astfel mai mulți bani, dar în detrimentul angajaților și al societății.În ciuda pierderilor, statul pare să închidă ochii în fața evaziunii fiscale pe piața muncii. În loc să elimine portițele care permit munca la negru, autoritățile aleg să majoreze taxele, ceea ce, potrivit experților, va încuraja și mai mult munca nedeclarată.
Colectarea generalizată și eliminarea scăpărilor fiscale nu au fost priorități până acum, iar majorările de taxe anunțate riscă să amplifice fenomenul.