Audierile în cazul morților suspecte de la Spitalul Pantelimon au continuat miercuri și au scos la iveală lucruri șocante. În fața anchetatorilor, o asistentă a recunoscut că una dintre doctorițe i-a cerut să lase pacienții să moară fără să-i mai resusciteze. Asistenta care a fost audiată în cazul deceselor suspecte de la secția ATI a spitalului Sfântul Pantelimon din Capitală a recunoscut că dozele înscrise în documente erau mai mari decât cele pe care le administra pacienților în realitate.