Acoperișul unei biserici din județul Argeș a fost cuprins de flăcări chiar în timpul slujbei din prima zi de Crăciun. Credincioșii au văzut un semn în necazul căzut peste ei. Din fericire, nu există victime și asta pentru că preotul și credincioșii s-au autoevacuat de îndată ce au simțit că acoperișul bisericii este cuprins de flăcări. Pompierii au intervenit cu cinci autospeciale în comuna Albota, din județul Argeș. Din păcate, au ars peste 300 de metri pătrați din suprafața totală a lăcașului de cult, precum și obiecte de mobilier din interior, dar și mai multe picturi

bisericești de la nivelul tavanului.