Visul lor este să lucreze peste hotare, acolo unde munca le este apreciată și plătită așa cum se cuvine, spun aceștia. „ Dreptatea trebuie să fie de ambele părți”, spun ei.
În țara noastră sunt pregătiți unii dintre cei mai buni bucătari din lume. Dar, din păcate, nici noi nu ne vom putea bucura de bunătățile care ies din mâna lor.
Visul lor este să lucreze peste hotare, acolo unde munca le este apreciată și plătită așa cum se cuvine, spun aceștia. „ Dreptatea trebuie să fie de ambele părți”, spun ei.
Serialul „În spatele vălului” va putea fi urmărit din 22 septembrie, la Kanal D2, de luni până vineri, de la ora 16:30.
Nergis Öztürk, actrița care joacă rolul Hande în serialul Inimă rebelă, apariție de senzație în cel mai frumos rol ai vieții sale, cel de mamă! Iată cum a fost surprinsă această alături de familia sa!