Călin Georgescu, controversatul politician și lider suveranist, este cercetat într-un dosar complex de înșelăciune financiară, în care prejudiciul depășește un milion de euro. Ancheta, coordonată de procurorii DIICOT, a început cu o percheziție de opt ore la locuința sa din Mogoșoaia, urmată de audierea sa în fața procurorilor antimafia.
Călin Georgescu, săltat de mascații DIICOT
Georgescu a fost săltat de polițiști în dimineața zilei, în jurul orei 6, din fața bazinului de înot din Otopeni, unde se pregătea pentru rutina matinală.
De asemenea, polițiștii au folosit un scanner inteligent pentru a detecta eventuale cavități în pereți și podele, unde Georgescu ar fi putut ascunde sume importante de bani. În urma perchezițiilor, au fost găsiți aproximativ 5.000
Potrivit anchetatorilor, Georgescu ar fi orchestrat o fraudă mascată sub forma unei afaceri cu aur și diamante.
În 2021, omul de afaceri Răzvan Leu ar fi apelat la Georgescu în căutarea unei finanțări. Acesta l-ar fi pus în legătură cu Ionel Rusen, fost patron de club de rugby și intermediar în afacere, care ulterior l-a conectat pe Leu cu Massimiliano Arena, prezentat ca reprezentant al unei instituții financiare. Promisiunea era o linie de credit de 6 milioane de euro, condiționată de depunerea unei garanții de aproximativ 1,1 milioane de euro, sumă care a fost transferată într-un cont Migon Bank deschis la Incor Bank din Elveția. Creditul promis însă nu s-a materializat, iar banii nu au fost recuperați.
Ancheta relevă legături între persoane din România și Rusia, prin intermediul unor companii înregistrate în Elveția, România și Slovacia. În dosar apare și Ion Negoescu, fost ofițer de poliție și intermediar al întâlnirii dintre Georgescu și Răzvan Leu. Negoescu este cunoscut pentru prietenia sa cu politologul rus Alexander Dughin, ideologul lui Vladimir Putin, pe care l-a escortat în România cu ajutorul poliției locale.
Rolurile celor trei – Georgescu, Rusen și Arena – au fost distincte, dar complementare: Georgescu a inițiat demersurile și a facilitat legătura cu persoana care putea asigura finanțarea, Rusen a acționat ca intermediar, iar Arena a fost reprezentantul entității financiare care putea sprijini procedura de creditare.
În fața sediului DIICOT s-au adunat aproximativ 200 de persoane pentru a-și susține liderul. Aceștia au scandat mesaje de susținere și au denunțat ceea ce consideră a fi o nedreptate. Printre susținători se numără și parlamentari din grupul AUR, care au afișat pancarte în plen pentru a-și arăta sprijinul față de Georgescu.