La mai puțin de două săptămâni de când a picat Guvernul Franței, și în Germania s-a luat o decizie asemănătoare. Cancelarul Olaf Scholz a fost demis prin moțiune de cenzură. Acum, Germania se îndreaptă către alegeri anticipate pe 23 februarie. Acestea vor avea loc pe fondul unor perspective economice dificile, din care nu lipsește amenințarea unui război comercial cu Statele Unite, dar și a tensiunilor politice de pe întreg continentul. În ultimele sondaje, social-democrații se aflau în spatele creștin-democraților și a unui partid extremist de dreapta. În ultimii 75 de ani, toți cei patru cancelari socialiști ai Germaniei au fost nevoiți să și încheie mandatele înainte de termen.