Ion Iliescu rămâne pe terapie intensivă cu probleme pulmonare, iar medicii bănuiesc că ar putea fi vorba despre un cancer pulmonar. Starea fostului președinte s-ar fi ameliorat astăzi, după ce aseară ar fi intrat în stop cardiorespirator.

Citește și: VIDEO Ion Iliescu, spitalizat în stare gravă. Fostul șef de stat are 95 de ani

Ion Iliescu este de 3 zile internat pe secția de terapie intensivă la spitalul SRI „Agrippa Ionescu”.

Ar fi ajuns cu ambulanța într-o stare de sănătate extrem de fragilă. Medicii au făcut mai multe analize, iar azi reprezentanții spitalului au anunțat că fostul președinte, în vârstă de 95 de ani, are probleme la plămâni.

„Diagnosticul de etapă este de formațiune înlocuitoare de spațiu la nivel pulmonar, avansată loco-regional”, spun surse oficiale.

Ce spun medicii despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu 

„Ea poate fi sigur fie o infecție, fie o acumulare de lichid, fie chiar o formațiune tumorală. Nu avem de unde să știm până când nu facem niște alte investigații. Foarte important de transmis este că acest diagnostic nu înseamnă automat că e ceva foarte grav sau că nu-i ceva foarte grav, nu știm. Această anomalie trebuie investigată, ulterior făcute niște examene, făcute niște analize și toate trebuiesc puse într-un context, pentru că vorbim, totuși, despre un pacient vârstnic, care are niște alte comorbidități”,

a spus Radu Crișan Dabija, manager la Spitalul de Pneumoftiziologie Iași. 

Ion Iliescu este acum pe tratament, iar medicii spun că e conștient. Primește doar strictul necesar de oxigen și starea lui s-a ameliorat ușor.

La spitalul SRI, unde este internat Ion Iliescu, s-au luat măsuri de securitate sporite. La intrare se face un control amănunțit, iar rezerva în care stă fostul președinte este păzită de SPP.

În fața spitalului SRI a apărut și cunoscutul protestatar Marian Ceaușescu. S-a deghizat în moartea cu coasa și a transmis un mesaj macabru fostului președinte.