Mesele tradiționale se golesc, portofelele se subțiază, iar obiceiurile de altădată par să se stingă încet, pe fondul creșterii semnificative a prețurilor la alimente.
În satele României, scumpirile se resimt cel mai puternic. Dacă în anii trecuți gospodinele pregăteau cu drag două cozonaci, acum mulți se limitează la unul singur sau chiar renunță complet la preparatele tradiționale.
Pregătirea mesei de Crăciun devine o provocare, iar opțiunile se reduc la preparate simple, precum sarmalele sau platoul cu curăcături, în funcție de posibilitățile fiecărei familii. În unele gospodării, cozonacul a devenit un lux de neconceput, iar în altele, bradul de Crăciun este împrumutat doar pentru a aduce puțină magie copiilor.
Dificultățile financiare afectează și dorințele celor mici. Părinții povestesc cu tristețe cum copiii le cer cadouri simple, precum o bicicletă, iar ei nu pot să le ofere decât speranță și înțelegere. „Mi se rupe inima când îmi cere și nu am, n-am”, spune o mamă, care încearcă să le explice copiilor că trebuie să se obișnuiască cu situația actuală.
Datele oficiale confirmă această situație dificilă.
Analiștii economici estimează că aceste sărbători vor fi cele mai costisitoare din ultimii 35 de ani, iar românii vor fi nevoiți să-și reducă semnificativ bugetele pentru masa de Crăciun, cumpărând produse alimentare în cantități mult mai mici, adesea la suta de grame.