Chiar dacă inițial aplicația indică un timp de sosire de doar două minute, așteptarea se poate prelungi la peste o oră, iar la final, o parte dintre aceștia se lovesc de o dublă surpriză, comanda anulată și suma pentru cursă retrasă automat de pe card, fără vreo explicație.
Citește și: VIDEO O fabrică din Sibiu este reconfigurată pentru a ajuta industria militară.
Pentru Daniela, un drum obișnuit spre casă, de doar 15 minute, s-a transformat într-o așteptare nesfârșită. Mai bine de o oră a stat pe trotuar, fără ca mașina chemată să mai apară. Șoferul unei companii de ride-sharing a acceptat comanda, dar a uitat de clientă sau pur și simplu a ales să nu mai vină. Șoferul a fost găsit rapid și se afla la două minute distanță de locul de unde trebuia să o preia.