Cartea de identitate biometrică este o alternativă pentru părinții care vor să plece în vacanță în țări unde nu este nevoie de pașaport. Un buletin biometric costă de 3 ori mai puțin decât un pașaport, iar pentru copiii de peste 14 ani este gratuit, costurile fiind suportate din fonduri europene.

Citește și: VIDEO Mutarea afacerilor în Bulgaria, soluție de criză. Meniurile din restaurante și cazarea ar putea crește cu cel puțin 6%

Doar în București, de la începutul lunii și până acum, au fost înregistrate peste 1.000 de cereri pentru cartea electronică de identitate destinată copiilor. Documentul poate fi folosit pentru călătorii, în locul pașaportului. De dimensiunea unui card bancar, documentul va include un cip electronic care va conține datele personale, dar și informații despre părinți, pentru o identificare rapidă a copilului. Este un document puternic securizat și facil.

În ceea ce privește termenele de valabilitate:

pentru grupa de vârstă 0–2 ani, termenul este de 2 ani;

pentru grupele de vârstă 2–14 ani, termenul de valabilitate este de 4 ani.

Chiar dacă acest document poate înlocui pașaportul pentru călătoriile în Uniunea Europeană și în alte țări, unii părinți nu văd cu ochi buni acest buletin.