Prețurile medicamentelor sunt în urcare, investițiile au fost amânate, iar dobânzile au explodat. România se împrumută acum de trei ori mai scump decât alte state europene. Chiar dacă leul a dat semne de stabilizare, scăzând ușor astăzi și ajungând la 5,09 lei/euro, este în continuare mult peste nivelul de 4,97 lei de acum o săptămână. Această depreciere a monedei naționale duce la scumpiri în lanț pentru toate produsele și serviciile importate, inclusiv medicamente.
Potrivit estimărilor, medicamentele care se eliberează fără rețetă ar putea avea o scumpire de până la 10%, în funcție de evoluția costurilor. Antreprenorii, luați prin surprindere de deprecierea leului, au fost nevoiți să își oprească temporar investițiile.