Bolidul în care se afla Andrei Perneș s-a răsturnat, iar echipele de intervenție venite la locul accidentului nu au putut face nimic pentru a-l salva. Din primele informații, totul s-ar fi întâmplat din cauza vitezei și a neatenției.
Accidentul s-a produs în marți dimineață, în apropierea localității Bunești. Bolidul era condus de Andrei Perneș, un bărbat cunoscut în mediul online, care adunase o comunitate de peste 30.000
Anchetă după moartea lui Andrei Perneș! Ce s-ar fi întâmplat, de fapt?
Andrei venea cu mașina dinspre Dej și se îndrepta spre Cluj-Napoca. La un moment dat, însă, ar fi pierdut controlul volanului, iar autoturismul s-a răsturnat în afara părții carosabile. Din nefericire, impactul a fost fatal. Martorii accidentului spun că Andrei ar fi condus cu viteză mult prea mare, iar unul dintre aceștia a descris cum a auzit un zgomot puternic, iar la fața locului a găsit SUV-ul răsturnat. ” Aici circulă cu o viteză foarte mare și o fi uitat să ia curba", au
Ancheta este în curs, iar anchetatorii iau în calcul două variante: tânărul ar fi adormit la volan sau nu a fost atent la drum, fiind distrat de alte preocupări. De asemenea, în postările sale de pe rețelele de socializare, Andrei a afirmat de mai multe ori că conducea și vorbea cu urmăritorii.