Vara aduce cheltuieli mari la energia electrică, în condițiile în care oricum de la 1 iulie facturile se vor dubla. Jurnaliștii de la Gândul au calculat cât va fi factura dacă folosim aparatul de aer condiționat. Astfel, la o medie de trei ore pe zi și un consum de un kilowatt/oră, cum este cazul aparatelor din clasa energetică A+, ar însemna că o gospodărie consumă zilnic trei kilowați.

Astfel, consumul lunar al aparatului de aer condiționat în gospodăria respectivă va fi de aproximativ 90 de kilowați. Apoi, având în vedere că de la 1 iulie 2025, tariful mediu la electricitate va fi de un leu și cincizeci de bani, suma lunară alocată doar pentru acest confort va fi de aproape 135 de lei.