Decizia a fost luată recent de judecătorii americani de la cea mai mare curte de arbitraj din lume, care au hotărât ca întregul domeniu să revină în proprietatea moștenitorilor de drept ai fiicei regelui Ferdinand I și a reginei Maria.

Citește și: VIDEO Mii de pelerini la Mănăstirea Prislop în ajunul canonizării Sfântului Arsenie Boca

Retrocedarea Castelului Bran a avut loc în anul 2006, însă atunci proprietatea a fost împărțită între cei trei moștenitori și mai multe case de avocatură. De-a lungul anilor, aceste părți au fost implicate în numeroase dispute legale, având în vedere valoarea uriașă a domeniului și profiturile generate.

Castelul Bran este cel mai vizitat obiectiv turistic din România, cu peste un milion de turiști anual. Doar în anul precedent, compania care administrează castelul a înregistrat o cifră de afaceri de peste 12 milioane de euro și un profit impresionant de peste 6 milioane de euro.

Această decizie marchează încheierea unui lung conflict juridic și readuce în proprietatea moștenitorilor principesei Ileana întregul domeniu al Castelului Bran, consolidând astfel drepturile acestora asupra unuia dintre cele mai importante simboluri turistice ale României.